Subprefectul judeţului Sălaj a fost prins beat la volan. Cât a indicat alcooltestul

Autor: ProMotor 31 aug. 2020 Știri auto

Subprefectul Sălajului, Alexandru Vegh a fost implicat într-un eveniment rutier pe strada Simion Oros din Zalău. Acesta s-a petrecut ieri, 30 august. Din primele informații se pare că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Subprefectul circula cu autoturismul pe strada respectivă, iar la un moment dat a acroșat o bară metalică. Din fericire, Vegh este bine și se află în afara oricărui pericol.

„Da am fost implicat într-un mic eveniment auto. Sunt bine și totul este bine”, a rezumat subprefectul Alexandru Vegh.

Reacția poliției din Sălaj

Potrivit IPJ Sălaj, un bărbat, din municipiul Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe strada Simion Oros, din Zalău, a acroșat o bară metalică. La testarea cu alcooltestul aparatul a indicat o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au deschis dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Până la soluţionarea cauzei, lui Vegh i-a fost reţinut permisul.

În vârstă de 55 de ani, Vegh Alexandru a preluat fotoliul de subprefect al judeţului Sălaj în toamna lui 2019, cu susţinerea UDMR. De profesie inginer, a lucrat în cadrul unei companii locale din 1989 şi până în 2004, devenind apoi subprefect, post pe care l-a ocupat până în 2009.

În următorul an a fost inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernulu, între 2010 şi 2012 a fost prefect, iar din 2012 până în 2016, senator UDMR.

Sursă ziaruldesalaj.ro. via Adevarul.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ziaruldesalaj.ro



Comentarii
Inchide